Fragments of colors











{Noiembrie 1, 2010}   Pentru mine…

 

Fericirea:

 

– Are gust de lapte, de miere, de mere cu biscuiti, de clatite calde, de portocale, de zarzare verzi, de macris, de vin, de cafea cu lapte, de ceai negru cu miere, de biscuiti de ovaz….

 

– Are miros de rufe reci aduse in casa la uscat, de fixativ si ruj, de coji de portocale, de parfum – al lui, al ei, al lor, al meu, de cozonac cald, de brad, de gel de dus albastru, de dimineti de iarna, de cerneala, de cafenea, de fum, de iarba…

 

– Este sunet de cantec de leagan, de colinde, de glas de mama care ma cearta, de glas de mama care ma iubeste, de glas de tata care ma cearta, de glas de tata care ma iubeste, de “noapte buna”, de glas tremurat la telefon, de concert, de pick-up, de radio, de stropi de ploaie, de fosnet de frunze, de miorlait de pisica la ora 3 dimineata, de alarma care anunta o noua zi, de melodie pusa pe repete…

 

– Se vede pe chipul mamei, pe chipul tatei, in tablouri, in lacrimi, in poze vechi, in poze noi, in oglinda, pe frunze galbene, pe frunze verzi, sub bradul de Craciun, pe chipul lui, al ei, al lor, al Lui, al meu, pe pagini de poezie…

 

– Se simte pe piele, in inima, pe par, pe buze, in lacrimi, in zambet. ..

 

Cum altfel as putea trai? 🙂

 

Anunțuri


{Octombrie 31, 2010}   Asa-mi vine cateodata…

Sa fac liste si sa incerc sa le respect.

Sa sun oameni cu care nu am mai vorbit de mult prea mult timp.

Sa fac ordine si chiar sa arunc prostiile de care stiu ca nu voi avea niciodata nevoie.

Sa vizitez toate locurile in care la un  moment dat am locuit.

Sa ma plimb cu tramvaiul de la un capat la celalat si doar sa privesc pe geam oamenii pe langa care trec.

Sa sterg tot playlist-ul si sa imi fac altul nou, absolut nou, de care sa leg alte amintiri.

Sa alerg chiar daca nu ma grabesc.

Sa dansez atunci cand aud in casti melodia aia care imi place atat de mult.

Sa ma inchid doua zile in camera si sa ascult timpul cum trece.

Sa imi invit fosti prieteni la o plimbare, o ceasca de ceai, un pahar de vin…

Sa imi imaginez ca am trei ani si cred cu tarie ca Mos Craciun o sa imi lase sub brad cadoul pe care mi-l doresc atat de mult.

Sa sar intr-un picior de bucurie.

Sa plang fara motiv.

Sa ma gandesc la toate lucrurile pe care le-as schimba daca as avea sansa asta.

Sa renunt la tot pentru doua secunde, si apoi sa reiau totul de la capat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Sa cant in fata oglinzii cu peria de par pe post de microfon.

Sa nu port nimic pe mine si sa ma plimb asa prin casa fara sa imi pese ca jaluzelele nu sunt trase.

Sa-mi aprind o tigare.

Sa ma trezesc foarte dimineata si sa pregatesc acel mic dejun.

Sa ma tin de cuvant cand spun ca “asa ceva nu se va mai intampla niciodata”.

Sa sterg cu buretele niste amintiri ca poate asa nu le voi mai folosi ca etalon.

Sa nu mai gandesc atat de mult.

Sa mananc singura o cutie intreaga de Raffaelo.

Sa imi colorez camera si sa o pun sa imi cante.

…cateodata imi iese. Cateodata nu. Si atunci cand nu imi iese, imi vine sa o iau de la capat.



{Octombrie 31, 2010}   cred…

Cred ca atunci cand voi inceta sa caut, o sa se intample de la sine. Trebuie doar sa am curajul sa renunt…



{Octombrie 26, 2010}   Happy bday to you! Happy bday to me!

Ieri a implinit un anisor mititelul si azi am recitit o parte din articolele scrise de mine aici. E foarte placut sa retraiesti anumite momente si e foarte interesant sa observ ca fiecare, dar absolut fiecare post adaugat avea in spate un strop de inspiratie foarte bine ancorat in realitate 🙂

Cu cafeaua langa mine, cu un mix de nouvelle vague si pink martini in casti (ca de obicei de altfel), am retrait fragmente de bucurie, de iritare, de teama, de panica, de speranta sau placere. Fragmente de culoare din ultimul an… 🙂

Happy bday to you, my fragments of colors! Happy bday to me! 🙂



{August 25, 2010}   SF

As vrea sa existe:

– Dimineti care se trezesc singure

– Dusuri care se fac singure

– Drumuri care merg singure

– Haine care se spala singure

– N opti care se dorm singure

– Decizii care se iau singure

– Carti care se citesc singure

Deocamdata nu le am pe toate, dar am jaluzele verzi de care sunt agatate: un globulet pe care ninge, un martisor care rade si un ac de siguranta. Cu alte cuvinte: iarna, primavara, si vara.

Concluzie: ce frumoasa este toamna ce va sa vina!  Si Toamna asta vine singura…



{August 20, 2010}   cu lacrimi in ochi…

Frumos

Inteligent

Lenes

Iubit

Prostut

O sa imi fie dor de el …

O noua lectie pe care am invatat-o azi: habar nu avem, HABAR NU AVEM ca in fiecare secunda, prin fiecare por al pielii noastre iubim neconditionat. Poate daca am fi constienti de asta, am fi mai buni…



Azi dimineata, la metrou, Cioran zicea ca viata noastra este posibila doar datorita faptului ca putem uita, ca nu pastram  amintirea fiecarui moment prin care am trecut, ca nu acumulam sentimente, stari, ci le schimbam unele cu altele si de fiecare data le traim altfel.

Pentru o clipa am vrut sa il contrazic, dar apoi mi-am dat seama ca are dreptate. Mi se pare foarte interesant cum, cel putin in cazul meu, clipele fericite si foarte fericite mi-au ramas intiparite strict la nivel cognitiv, iar atunci cand le rascolesc imi provoaca cel mult un zambet melancolic. Insa, momentele pe care nu as vrea sa le mai retraiesc au ramas mult mai bine intiparite si nu doar in memorie, ci fizic, le pot retrai, sentimentele de teama, de ura, de nervi, de dor…pe astea le resimit de fiecare data cu aceeasi intensitate ca in momentul in care s-au intamplat.

Ieri, in magazin, i-am simtit parfumul…acelasi, cel pe care il stiu atat de bine. Nu mi-am amintit primul sarut, ci ultimul. Ma intreb, de ce oare?

Acum, la radio, am auzit o melodie pe care, fara sa vreau si fara sa am un rationament in spate, i-o atribui. Vine de undeva din inconstient, dar mi se pare ca e lui. Si din nou am rememorat nu seara din birou, nu lumina semi-difuza, ci  luna aia rece de ianuarie.

Ma amuz, sincer.  Ma amuz pentru ca acum nu ne-am mai vazut de foarte mult timp, nu-mi lipseste si nimic nu va mai fi ca atunci. Dar sunt lucruri care inevitabil ma fac sa ma intorc in timp si sa privesc totul cu detasare. Ce usor imi e acum…  si ce dreptate avea Cioran de dimineata! Ce bine ca putem uita!

Ce bine ca putem uita, dar ce frumos ca putem fi selectivi…



{Iulie 18, 2010}   vintage mood

Vorbind la modul general.

Romanul e inventiv. S-a demonstrat acest lucru de-a lungul timpului si continua sa se confirme. Si cum suntem in plina criza si veniturile scad invers proportional cu inventivitatea despre care vorbeam, romanul s-a hotarat sa inverseze cumva balanta asta. Pe principiul ”codrul, ramul mi-e prieten numai mie”, astazi vorbim despre trendul vintage si valorificarea resurselor.

Vorbind la modul particular.

Ca idee, bazandu-ma pe experienta mea de acum vreo 7-8 ani de a starnge toate margelele, nasturii, atele colorate de la toate matusile si verisoarele pentru a confectiona margele si bratari – lucru pe care l-am facut si au iesit niste accesorii foarte dragute pe care le mai am si acum – ma gandeam ca as putea sa ma las si eu purtata de trend-ul asta si sa ma iau de facut brose si cerceri si coliere. Mai intai pentru mine. Apoi…mai vedem.

Ei, in spiritul acestei idei, am luat internetul la pas avand ca tema de cercetare ”vintage style”. Pe langa o multime de lucruri dragute pe care le-am descoperit, recunosc ca m-am si distrat copios. Nu o sa dau link-uri, nu o sa pun poze, doar o sa expun cateva observatii  subiective de altfel, dar de la care nu ma pot abtine, recunosc.  😀 Astfel, sa zicem ca ”pentru unii…”

– Mileul de pe televizor e vintage si poate fi transformat in colier (cu greu nu am pus poza aici dar am ras cu lacrimi). Colierul se numea  ”Folwers of the dream”. Un model unicat, format dintr-un mileu crem-verziu (poate si timpul si-a adus nota sa de culoare), imbogatit cu paiete negre si 3 margele, de care erau legate 2 panglicutze de catifea. No comment

– Hainele de la SH sunt vintage. Plecand de la aceasta apreciere au aparut zeci de bloguri ale unor domnite care, din lipsa de alte preocupari, bat magazinele de haine second hand in lung si in lat, aleg diverse articole de imbracaminte, le mai cos eventual doi – trei nasturi, isi fac poze cu ele si hop, le scot la vanzare pe internet. La cost cel putin dublu. Buna afacere,zic. Daca le merge, le merge.  Intrebarea mea e insa alta – dupa ce ca oricum e destul de greu sa iti cumperi haine de pe internet (eu nu am facut asta niciodata si nici nu o voi face) pentru ca nu le poti proba, atunci de ce ai vrea sa iti cumperi in felul asta haine SH de o calitate oricum indoielnica? Probabil ca ofera credibilitate tag-ul „stare excelenta”. Probabil.

– Carpeta cu rapirea din serai e vintage!!!! Asta jur ca abatut-o la fundul gol pe aia cu mileul ,mai ales cand am vazut comentariul ”carpeta unicat, realizata de bunica mea dupa primul model aparut in sat”. Pret 750 Ron.  Unicat, nu neg asta, ca saraca femeie o fi muncit dar totusi… 750 Ron???? Oare e pretul cu TVA (24% normal) sau fara TVA? :))

– Se poarta fulgii. La gat, in par, la mana, la picior…nu conteaza. V-am zis ca romanul e inventiv. Sursa acestor fulgi este uneori indoielnica. Nu pot pune poze, dar credeti-ma ca am gasit niste ”accesorii” direct din cuibarul cu oua. Vorba aia – ce pana mea, valorificam maxim resursele!

Nu vreau sa fiu rea. Am vazut si lucruri dragute, si idei originale iar aici chiar as putea sa dau niste link-uri, dar ar fi prea multe si nu vreau sa discriminez asa ca le pastrez pentru mine in delicious 🙂 Ce am vrut sa arat este altceva – si anume ca, sub umbrela asta mare si interesanta a trend-ului vintage (care mie recunosc ca imi place) culorile si gusturile se amesteca atat de tare incat linia dintre frumos si kitsch este foarte subtire si foarte usor de trecut. Ar fi culmea acum sa ma apuc sa dau sfaturi despre cum (NU) se combina fulgii din cuibar cu nasturii de la fusta matusii, asa ca raman in coltisorul meu, fara a avea pretentia ca sunt culă, dar bucurandu-ma zilnic de culori, in stil propriu. Cam asa ceva:



Ce faci atunci cand iti dai seama ca a trecut niste timp (mult, putin, nu conteaza), a trecut si nu ai facut altceva decat sa il pierzi crezand ca lucrurile vor fi mai bune sau mai drepte sau mai frumoase sau, macar, vor fi ca inainte?

Ce faci atunci cand zilele au devenit toate la fel, si nu ”la fel” oricum. Ci la fel de gri, in ciuda soarelui galben si al cerului albastru?

Ce faci cand paginile de la cartile pe care le citeai candva au devenit dintr-o data neatragatoare, iar filmele pe care le cautai ca sa le vezi in 2, 3, 4…au devenit doar somniferul dinainte de 12 noaptea?

Ce faci cand ceilalti te cheama cu zambetul pe buze, dar raspunsul tau devine un automat si permanent ”nu”?

Ce faci cand toate visele, sperantele si dorintele realizezi ca se intampla intotdeauna pe dos ?

Ce faci cand inima ta are prea mult de dat si pe nimeni care sa primeasca?

Ce faci cand ochii iti sunt prea obositi sa mai priveasca aceleasi personaje din jur, iar urechile prea obosite sa le auda replicile?

Ce faci cand  mai mult decat orice iti doresti sa pleci, sa nu te mai uiti inapoi, sa schimbi, sa alergi, sa razi, sa dansezi, sa vorbesti despre orice, sa fii liber?

Ce faci? Hm? Ce faci?

Iti spun eu: iti dai doua palme, iti stergi ochii, te ridici si mergi mai departe.  Scurt, rapid si fara comentarii!

…si totusi, ce faci cand nici asta nu functioneaza?



{Iunie 18, 2010}   Momente speciale

Fericirea e un lucru marunt, e o aripa care vibreaza…

Sunt momente speciale. Sunt momente cu care nu ne vom mai reintalni vreodata.  Sunt momente de care trebuie sa ne bucuram pentru ca tot ce ne va mai ramane din ele este amintirea a ceea ce a fost. Mi se pare ciudat cu cata usurinta trecem de la timpul viitor la timpul trecut…dar daca ce ramane in urma este o umbra de zambet , amintirea unor batai accentuate ale inimii, ochi care sclipesc si lacrimi de fericire, inseamna ca incercarea noastra de a opri prezentul nu a fost un esec, ci doar o noua lectie invatata.

Cand eram mica imi placea sa gandesc in cai verzi pe pereti.  Auzisem eu odata expresia asta si mi-am insusit-o. Si am pastrat-o pana azi. Asa ca toate proiectiile mele pentru viitor se petrec cumva in momentele alea de liniste si intuneric, cand pe pereti se joaca umbrele si luminile, desenand jocuri. Si asa am visat, nu stiu daca aveam ochii inchisi sau deschisi, la primul sarut, la primul ”te iubesc”, la prima noapte, la primele satisfactii profesionale (daca ziceam la primele laude, ar fi sunat arogant), la primii bani ai mei si numai ai mei, la roba neagra si la toca, la rochia alba si la primul ”noapte buna” in casa noastra.

Si s-au intamplat cateva dintre acestea, doar ca nu in totalitate asa cum le desenasem eu pe pereti. Cred ca m-am incurcat in lumini, umbre si cai. Primul sarut, de exemplu, nu a avut nimic din idilicul la care visa copila din mine – nici plimbarea sub clar de luna, nici atingerea calda a mainilor, nici emotia regasirii celuilalt…de fapt ploua, era frig, eu tineam umbrela, iar replica ”yuuuu..ruj?!” m-a lasat fara replica 🙂 Dar eram mici, eram simpatici…si eu aveam ruj (care era de fapt gloss transparent…pff!).

Revenind la momente speciale, azi am trait unul dintre ele – absolvirea facultatii.  Am constientizat, la fiecare pas importanta personala a clipei pe care o traiam. Si am observat sinceritatea bucuriei, frumusetea fiecaruia in parte, incununata de galben si negru. M-am jucat cu cicurele de la toca asa cum se jucau matele in Aminirile lui Creanga si nu imi venea sa cred cat de frumosi eram cu totii.

Acum, tragand linie, mi-am dat seama ca:

–          Trei ani nu au trecut degeaba

–          Sunt in jurul meu niste oameni pe care ii vreau alaturi si la urmatoarele momente speciale

–          Sesiunile, stresul, examenele, notele, seminariile, prezentele obligatorii, noptile albe, proiectele udate cu bere cu sudoarea fruntii  au fost doar un prewiew a ceea ce urmeaza

–          Pentru a tine un discurs memorabil trebuie ca mai intai, citez, ”sa scuturam stresul la baie!”

–          La pozele de azi voi reveni mereu cu aceeasi emotie si placere

Nu vorbesc despre sfarsit, ci doar despre un viitor devenit trecut. Despre acel viitor desenat in cai verzi pe peretii camerei din casa parinteasca de talentul unui copil, care, pe masura ce crestea, mai adauga detalii. Cred ca daca as reveni acasa si as suprapune amintirea zilei de azi peste desenul din camera as regasi un singur punct comun: fericirea clipei. Atunci la timpul viitor, acum la timpul trecut, in suflet mereu la timpul prezent.

… Fericirea e un lucru mic, un pitic ce danseaza.




et cetera