Fragments of colors











{Aprilie 24, 2011}   Count if…

Nu mi-a placut niciodata Excelul. Ba, o perioada destul de lunga de timp am avut o aversiune totala fata de el. Pentru ca nu stiam sa il folosesc. Pentru ca nu il intelegeam. Pentru ca nu aveam nevoie de el. Ce atatea functii si coloane si linii si patratele…oh, no, no, no!
Dar pentru ca eu sunt un caz deosebit de exceptional, si pentru ca la mine se aplica de fiecare data regula potrivit careia “de ce ti-e frica, de-aia nu scapi”, bineinteles ca m-a lovit Excelul fix in moalele capului si mi-a fost, o perioada, indispensabil. Suficient cat sa inteleg  ca dragoste cu sila se poate… cateodata.
In alta ordine de idei, ma gandeam azi ca ar fi foarte interesant daca as putea sa imi organizez viata intr-un mare excel, cu multe coloane, celule si sheet-uri. Ar fi g e-ni-al, iar lucrurile poate ar deveni mai simple.

Se da un document excel, cu multe foi.
Prima e colorata, cu coloane si linii de dimensiuni diferite, scrisa cu fonturi alambicate, dar simpatice. Aici am nopti, muzica, zambete, ganduri, nebunii. Si ar fi, ah, atat de usor sa aplic sum de toate acestea ca sa ajung la un rezultat pe care il stiu atat de bine – prietenii, care apar mereu in forme si culori diferite.

Un alt sheet are o usoara tenta de gri. Noroc ca mi-am mai bagat nasul din cand in cand in Photoshop si stiu sa corectez culorile cand una devine dominanta si-ti deranjeaza ochiu’. Doar ca nu pot sa umblu la font – e unul singur, ca da bine la eticheta.  Aici am amici, mail-uri, fun, task-uri, doua-trei frustrari, doua-trei victorii la activ si mult timp investit. Hmmm…select all, apply filter, do your best, be happy. Si dintr-o data dispare tenta de gri. Doar la ziua de salariu imi da virgula.

Pagina la care revin cu cel mai mare drag este cea in care stau cuminti pe un rand papusile, pe un rand cartile, pe unul rochitele, pe unul povestile, pe unul noptile cu ochii in tavan si multe, multe chipuri, momente si zambete minunate. Sum all = home, sweet home.

Ar mai o pagina, in care se dau asa: cafea, dimineti la soare, nopti cu fum, muzica si carti, ras isteric si fara sens, planuri pentru cand “vom fi noi mari”, secrete de impartit la doi doua, ciocolata neagra si iar cafea, evadari, poze,  ras si plans, Ei, pistrui, mare si nisip. Si Ea. Aici nu pot sa aplic vreo regula. E prea frumos fara reguli si fix de-asta ne iubim.

Si ar mai fi o pagina.  Una in care datele problemei se complica. Se dau – cuvinte, emotii, zambete stangace, priviri pe furis, intrebari nepuse, roseli puerile de obraji, soapte, intalniri pe fuga, momente care trec prea repede, jena, dor, certitudini sau indoieli, note si muzici. Well, aici nu pot aplica in niciun caz sum de….. Nope. Ar fi atat de gresit sa cred ca le-as putea avea pe toate in acelasi timp. Asa ca stiu ce fac.
Pentru a nu-mi da eroare sau cu virgula, aplic un “count if” de toata frumusetea. Un  exemplu  ipotetic – in conditiile in care X a trecut de zambete stangace, iar cuvintele au devenit mai usor de folosit, count if “X” va sti sa raspunda unor intrebari nepuse. Iar daca intrebarile I se vor pune, count if X va mai fi acolo sa le raspunda.  Sau count if X va fi placut impresionat de (rochie neagra , tocuri si ruj rosu ). (asta nu se pune ca oricine stie raspunsul, ce naiba!)  Mi se pare mie sau  e la fel de simplu sa faci asta ca atunci cand spui repede “supercalifragilisticexpialidocious”?

Privind lucrurile acum, cred ca o sa reconsider ce ziceam mai devreme…adica nici macar intr-un excel lucrurile nu ar fi mai simple, ba si-ar pierde si din farmec. Si-acum ca am lamurit-o si pe asta, las excelul la o parte si ma declar, o data in plus, perfect de acord cu asta 🙂

Disclaimer: orice asemanare cu realitatea este absolut intentionata, iar logica in paralela cu functiile din excel este pe alocuri asumat  ilogica.

Anunțuri


Am un nerv mic si energic in capul pieptului. Din cand in cand mai purtam cate o discutie in care ii stabilim programul de gimnastica pentru perioada urmatoare. In seara asta am stabilit asa:

– Tumbe (Pentru calmarea nervilor.)

– Sarit intr-un picior (Pentru alungarea fluturilor. Din stomac.)

– Agitat din maini in forma de foarfece (Pentru a taia orice legaturi care s-ar putea crea intre sinapse si ventricule)

Genoflexiuni (Pentru posterior ferm. Aaaa, asta era la mine de fapt.)

– Dans din buric (Pentru calmarea spiritelor)

– Mersul piticului (Pentru alungarea piticilor de pe creier)

Asa ne place noua sa ne mentinem in forma – eu ii dau motive sa se agite, iar el imi multumeste cu semne de punctuatie – [?] sau [!] – in functie de situatie.



{Octombrie 31, 2010}   cred…

Cred ca atunci cand voi inceta sa caut, o sa se intample de la sine. Trebuie doar sa am curajul sa renunt…



{August 25, 2010}   SF

As vrea sa existe:

– Dimineti care se trezesc singure

– Dusuri care se fac singure

– Drumuri care merg singure

– Haine care se spala singure

– N opti care se dorm singure

– Decizii care se iau singure

– Carti care se citesc singure

Deocamdata nu le am pe toate, dar am jaluzele verzi de care sunt agatate: un globulet pe care ninge, un martisor care rade si un ac de siguranta. Cu alte cuvinte: iarna, primavara, si vara.

Concluzie: ce frumoasa este toamna ce va sa vina!  Si Toamna asta vine singura…



{Iunie 6, 2010}   Fara intermediari…

Am inceput ziua destul de dragut. Cu un telefon care desi m-a trezit, nu m-a suparat, ba dimpotriva, mi-a facut placere. Cu toate astea, tonul general al zilei nu a fost tocmai asa cum mi-as fi dorit sa fie o duminica linistita. Am fost cam agitata, nervoasa, stresata, am ascultat melodiile alea pe care de obicei, cand le intalnesc in playlist le schimb fara sa clipesc, am scris la licenta printre picaturi, am baut ceai si am mancat biscuiti cu cereale. Si totusi, ceva nu a fost si, in continuare, nu este ok…

M-am gandit ca e vorba despre stres. Da, hai sa dam vina pe el – ca nu mi-am terminat licenta, ca maine am sedinta la prima ora, ca tre sa imi legalizez niste acte si nu stiu cum/ cand/ unde (noroc ca stiu de ce), ca nu mi-au iesit niste chestii asa cum mi le doream de fapt…si as mai putea insira cateva. Dar nu, nu asta e explicatia starii mele.

M-am gandit ca e vorba despre dorul de casa – poate si pentru ca m-am uitat prin niste poze gasite intamplator intr-un folder uitat de timp, am vorbit cu ai mei foarte mult azi la telefon, din varii motive mai mult sau mai putin justificate… Dar nu, nu e nici asta.

Cand am incetat sa mai caut o explicatie, am gasit-o. O data cu o melodie gasita si ea intamplator, melodie care, dupa ce mi-a amplificat starea, mi-a neutralizat-o (asta nu inseamna ca nu o mai am, insa nu o mai simt atat de intens).  Explicatia? Pai e foarte simplu – gandesc prea complicat, atat de complicat incat ma incurc in propriile-mi cuvinte, stari, ganduri, emotii, dorinte. Si ca sa fiu in pas cu tehnologia, mi-am incurcat gandurile cu noile mijloace de comunicare in masa – telefon, mail, mesaje…semne divine ale existentei celorlalti in jurul meu. Cat de ipocriti putem sa fim? De ce ne este mai usor sa ne exprimam prin intermediari si sa trimitem doar niste semnale a caror intensitate scade o data cu interesul?

Am luat o gura de ceai si am pus melodia pe repete. E momentul. Momentul sa inlocuiesc o obsesie cu alta…

Voce, chip, simt tactil. Atat. Fara nimic artificial si fara intermediari.

Nu mai sunt aici. Traiesc…deci ma gasiti afara.

In loc de concluzie – tant pis!



et cetera