Fragments of colors











{August 27, 2011}   Pentru sori

Cand aveai tu vreo doi ani jumate, hop si eu pe lumea asta ca sa nu te las singura si sa te plictisesti. Asa ca au urmat codite impletite, carti de colorat impartite, fuste si sandale la fel, culori cu varfuri ascutite, desene animate, explorari prin poduri si prin sifoniere, masini de FBI din scaune, perne si paturi, cap-peste-cap de-a rostogolul prin frunze de toamna, placinte cu mere facute de noi, dimineti de iarna friguroase cu nasul lipit pe geamul de la bucatarie, ne-am pupat, ne-am batut, ne-am certat, am ajuns la scoala, ne trezeam cu glasul mamei…Fetele, hai, ca s-a facut maine!…te invidiam pentru desenele tale cu figuri geometrice in spatiu (cand am ajuns si eu in clasa a 8-a , mi-a trecut), pantofi cu toc, suvite roscate, „pregatiri” la mate (doamne, ce mai tipai la mine! Daca nu vedeam cele 3 perpendiculare, ce mama ma-sii sa le fac??), zile de vara in Bucuresti la camin, seri de vineri, iarna, cand veneai acasa mirosind a parfum dulce, un an de stat impreuna, telefoane, mailuri, poze…si m-am trezit ca a trecut timpul, si totusi eu am aceeasi intrebare pe care mi-o puneam cand aveam 6-7 ani si ma uitam la tine cum inca dormeai dimineata: ma, eu cu ce ma imbrac la nunta ta? 🙂 Si ma mai gandeam ca mai e asa de muuult pana atunci…na, ca nu mai este!

Dar las ca ma descurc eu cu asta. De fapt, ceea ce vroiam sa-ti spun e altceva. Si anume, sa nu uiti niciodata ca „Toti oamenii mari au fost candva copii.”! N-o zic eu, o zice Saint Exupery in Micul Print.

Gata cu asta, hai sa jucam sotron!
 

Anunțuri


{Aprilie 24, 2011}   Count if…

Nu mi-a placut niciodata Excelul. Ba, o perioada destul de lunga de timp am avut o aversiune totala fata de el. Pentru ca nu stiam sa il folosesc. Pentru ca nu il intelegeam. Pentru ca nu aveam nevoie de el. Ce atatea functii si coloane si linii si patratele…oh, no, no, no!
Dar pentru ca eu sunt un caz deosebit de exceptional, si pentru ca la mine se aplica de fiecare data regula potrivit careia “de ce ti-e frica, de-aia nu scapi”, bineinteles ca m-a lovit Excelul fix in moalele capului si mi-a fost, o perioada, indispensabil. Suficient cat sa inteleg  ca dragoste cu sila se poate… cateodata.
In alta ordine de idei, ma gandeam azi ca ar fi foarte interesant daca as putea sa imi organizez viata intr-un mare excel, cu multe coloane, celule si sheet-uri. Ar fi g e-ni-al, iar lucrurile poate ar deveni mai simple.

Se da un document excel, cu multe foi.
Prima e colorata, cu coloane si linii de dimensiuni diferite, scrisa cu fonturi alambicate, dar simpatice. Aici am nopti, muzica, zambete, ganduri, nebunii. Si ar fi, ah, atat de usor sa aplic sum de toate acestea ca sa ajung la un rezultat pe care il stiu atat de bine – prietenii, care apar mereu in forme si culori diferite.

Un alt sheet are o usoara tenta de gri. Noroc ca mi-am mai bagat nasul din cand in cand in Photoshop si stiu sa corectez culorile cand una devine dominanta si-ti deranjeaza ochiu’. Doar ca nu pot sa umblu la font – e unul singur, ca da bine la eticheta.  Aici am amici, mail-uri, fun, task-uri, doua-trei frustrari, doua-trei victorii la activ si mult timp investit. Hmmm…select all, apply filter, do your best, be happy. Si dintr-o data dispare tenta de gri. Doar la ziua de salariu imi da virgula.

Pagina la care revin cu cel mai mare drag este cea in care stau cuminti pe un rand papusile, pe un rand cartile, pe unul rochitele, pe unul povestile, pe unul noptile cu ochii in tavan si multe, multe chipuri, momente si zambete minunate. Sum all = home, sweet home.

Ar mai o pagina, in care se dau asa: cafea, dimineti la soare, nopti cu fum, muzica si carti, ras isteric si fara sens, planuri pentru cand “vom fi noi mari”, secrete de impartit la doi doua, ciocolata neagra si iar cafea, evadari, poze,  ras si plans, Ei, pistrui, mare si nisip. Si Ea. Aici nu pot sa aplic vreo regula. E prea frumos fara reguli si fix de-asta ne iubim.

Si ar mai fi o pagina.  Una in care datele problemei se complica. Se dau – cuvinte, emotii, zambete stangace, priviri pe furis, intrebari nepuse, roseli puerile de obraji, soapte, intalniri pe fuga, momente care trec prea repede, jena, dor, certitudini sau indoieli, note si muzici. Well, aici nu pot aplica in niciun caz sum de….. Nope. Ar fi atat de gresit sa cred ca le-as putea avea pe toate in acelasi timp. Asa ca stiu ce fac.
Pentru a nu-mi da eroare sau cu virgula, aplic un “count if” de toata frumusetea. Un  exemplu  ipotetic – in conditiile in care X a trecut de zambete stangace, iar cuvintele au devenit mai usor de folosit, count if “X” va sti sa raspunda unor intrebari nepuse. Iar daca intrebarile I se vor pune, count if X va mai fi acolo sa le raspunda.  Sau count if X va fi placut impresionat de (rochie neagra , tocuri si ruj rosu ). (asta nu se pune ca oricine stie raspunsul, ce naiba!)  Mi se pare mie sau  e la fel de simplu sa faci asta ca atunci cand spui repede “supercalifragilisticexpialidocious”?

Privind lucrurile acum, cred ca o sa reconsider ce ziceam mai devreme…adica nici macar intr-un excel lucrurile nu ar fi mai simple, ba si-ar pierde si din farmec. Si-acum ca am lamurit-o si pe asta, las excelul la o parte si ma declar, o data in plus, perfect de acord cu asta 🙂

Disclaimer: orice asemanare cu realitatea este absolut intentionata, iar logica in paralela cu functiile din excel este pe alocuri asumat  ilogica.



{Martie 6, 2011}   Pur si simplu.

E duminica seara. Dupa o saptamana plina si frumoasa. Frumoasa, frumoasa. Cu motive de a rade cu gura pana la urechi, cu oameni pe care ii iubesc, cu motive de frustrare si altele de uimire profunda cu privire la prostia umana.

Pe scurt, am avut parte de: deadline-uri peste deadline-uri (respectate sau nu), ore peste program, calcule interminabile si sume pe care probabil nu le voi avea, seara cu vin, dimineti cu cafea, martisoare, cercei cu bufnite (desi nu sunt bufnite, totusi…), zile cu fusta, zile cu blugi si seara cu zambete, muzica, portrete si fotografii.

Ah, daca as putea sa fac in asa fel incat sa adun toate  senzatiile placute acumulate in aceste ultime sapte zile, si sa le scot atunci cand voi avea impresia ca lumea e prea rea, prea proasta si prea ignoranta, poate atunci voi putea sa zambesc non-stop.

Dar cum nu pot sa fac asta, o sa imi pastrez starea placuta care m-a cuprins si ma voi bucura de seara asta de duminca si de paharul de vin din fata mea.

Maine nu stiu ce va fi. Dar acum, fara motiv, pur si simplu sunt fericita 🙂



{Decembrie 27, 2010}   Kind of New Year’s Resolution

Nu inteleg un lucru – de ce, de fiecare data cand ne propunem sa luam decizii importante, dau cand vrem sa facem un lucru pe care ni-l dorim de ceva vreme, asteptam niste ocazii speciale? Sau ne legam de niste date fixe sau moment cheie ale existentei noastre?

Zic asta pentru ca, inevitabil, in ultimele zile am purtat discutii in care totul se invartea in jurul intrebarii – si ce ti-ai propus sa faci la anul? Sau pentru ca am tot vazut pe Facebook/ mess/ posturi pe bloguri etc celebra rezolutie a noului an.

Nu zic ca nu am facut si eu asta la un moment dat – adica un fel de to do list in care mi-am propus sa bifez cat mai multe dintre lucrurile de acolo, doar ca (helloooooo) nu s-a intamplat intocmai asa cum imi propusesem.

Este ca faza aia: “de luuuuuuuni: nu mai mananc dulciuri, ma duc la sala, imi sun prietenii, nu mai stau pe Facebook toata ziua, incep sa citesc cartea aia, imi fac ordine in sifonier, nu mai intru incaltata in camera, nu mai mananc seara etc etc etc”. Evident ca “de luuuuuuuni” se transforma in “hai de saptamana viitoare” sau “hai de pe intai, ca nu pot sa ma apuc asa de la mijlocul lunii!”

Treaba asta cu “New Year’s Resolution” cred ca, cel putin la nivel subconstient, este dublata si de semnificatia noului inceput – nu e inceput de saptamana, nu e de luna, nu e de anotimp. E un nou an. Unul care ti se deschide in fata si esti gata sa il primesti cu energie si sampanie si sa ii aclami primele secunde cu entuziasm, si,si…..si gata.

Hai ca trece si revelionul, si urmatoarele zile, si incepi job-ul, facultatea (ba e posibil sa ai si sesiune) sau ce mai ai de inceput. Evident, in forta…in primele zile.

Ca dupa-aia gata, uiti si de liste, si de rezolutii, iti bagi picioarele si rutina zilnica se reinstaleaza incet dar sigur. Si din nou aceleasi “de maine”, “de luni”, “de luna viitoare”…totul pana la o noua New Year Resolution, cand iti dai seama ce putin ai bifat din aia de anul trecut.

Asa ca stiti ce?  Pe principiul “Ok, now I’m awake. Impress me!” ia ca nu imi mai propun nimic pentru anul care vine, il las sa ma surprinda. So,

My dear 2011,

Daca anul trecut pe vremea asta aveam niste asteptari destul de mari si stiam foarte clar ce va sa vina (iata si dovada), ei bine pe tine te provoc sa ma provoci  si te provoc sa ma surprinzi, daca s-ar putea in cele mai placute moduri. Si te rog nu uita ca m-am informat si stiu ca astrele s-au aliniat intr-un mod convenabil pentru tauri, asa ca sa nu vii la mine cu vreun fel de scuze pentru ca nu le accept. Hai ca oricum imi esti déjà simpatic si abia astept sa vii! Cred ca nu o sa ne plictisim impreuna.

Yours for 365 days,

Dani



{Decembrie 24, 2010}   Rezumand 2010:

– Nopti nedormite si cafele cu aroma de licenta

– Zile care nu vroiam sa inceapa si week-end-uri care mi-as fi dorit sa nu se incheie

–  Nopti lente cu fum de tigare

– Cercei colorati si zile alb-negru

– Prezente fulgeratoare si greu de inteles pentru existenta mea feminina

– Siruri de mail-uri intrerupte brusc

– Fillip

–  Casa noua

– Morcheeba si Nouvelle Vague

– Certitudinea ca am cei mai minunati prieteni din lume

– Job nou, la pachet cu niste oameni misto de tot. Da’ ce zic eu misto? Cei mai misto!

Nu ma plang, dar se putea si mai bine. Si mai mult. Si mai frumos.

To be continued in 2011…cu ceva in plus, promit!



{Noiembrie 27, 2010}   O scrisoare

Deci Coelho ma enerveaza. Cum zice el asa ca Universul se concentreaza si isi aduna fortele sa lucreze pentru tine…pac, pac! Ei, ha. Se concentreaza pe el Universul asta, mai degraba.

Si mai e si vorba aia ca atunci cand iti doresti un lucru foarte mult il atragi si se va intampla. E, nici asta nu se potriveste pentru mine.

Asa ca mi-a mai ramas un singur lucru in care sa cred. Anul acesta imi pun toata speranta in Mos Craciun si o sa ii scriu. Dar nu chiar asa cum faceam cu ani in urma, cand ii trimiteam o scrisoare, pe care inainte o dadeam cu parfum, ii desenam crengute de brad si globulete rosii si ii puneam P.S. in care ii transmiteam cele mai calde si dulci salutari lui Rudolf , asteptand apoi cuminte seara de Ajun.  Anul acesta o sa comunicam via internet. Asadar…

Draga Mos Craciun,

Desi nu ti-am mai scris de ceva timp, cred ca mai nou ti-ai eficientizat si tu munca si iti verifici mai degraba adresa de e-mail decat casuta postala (si by the way…cica e mai eco asa, ca economisim hartie, gen).  Asa ca iti voi lasa mesajul meu aici, pe blog, pentru ca stiu ca tu le stii pe toate si asta cu scrisul o incadrezi la fapte bune. 😉 Iar daca nu imi sti adresa blogului, las k iti trimit un private message pe Facebook. 😉

So, desi my wishlist este relativ scurt (pt ca exclud partea cu pantofii, geanta, pijamale fluffy, cercei despre care voi discuta cu mosi craciunii care nu locuiesc in Laponia ;;) ), nu ma astept sa bifezi chiar tot ce ti-am cerut  si sa mi le lasi sub brad.  Asta pentru ca imi asum statutul de copil obraznic, rasfatat, incapatanat, dezordonat care sunt din cand in cand. Dar trebuie sa recunosti ca sunt si cuminte, simpatica, mananc tot din farfurie (desi promit sa ma las), spal vasele si imi fac patul in fiecare dimineata (sambata nu se pune :D).

Asa ca, din tot ce sti ca imi doresc, vino sa iti spun la ureche ce vreau mai mult si mai mult! Un singur lucru. Este…. 🙂 Atat.

Si acum gata, astept cuminte si te las sa iti organizezi treaba pentru ca mai e atat de putin pana la noaptea magica…

Multumesc, draga Mosule!

Dani

p.s. Transmite-i te rog, cele mai calde si dulci salutari  lui Rudolf. A, si un pupic pe nasucul rosu! :*

p.s. 2. Prajiturile si paharul de lapte ti le las tot acolo, pe soba 😉

p.s. 3.



{Octombrie 31, 2010}   Asa-mi vine cateodata…

Sa fac liste si sa incerc sa le respect.

Sa sun oameni cu care nu am mai vorbit de mult prea mult timp.

Sa fac ordine si chiar sa arunc prostiile de care stiu ca nu voi avea niciodata nevoie.

Sa vizitez toate locurile in care la un  moment dat am locuit.

Sa ma plimb cu tramvaiul de la un capat la celalat si doar sa privesc pe geam oamenii pe langa care trec.

Sa sterg tot playlist-ul si sa imi fac altul nou, absolut nou, de care sa leg alte amintiri.

Sa alerg chiar daca nu ma grabesc.

Sa dansez atunci cand aud in casti melodia aia care imi place atat de mult.

Sa ma inchid doua zile in camera si sa ascult timpul cum trece.

Sa imi invit fosti prieteni la o plimbare, o ceasca de ceai, un pahar de vin…

Sa imi imaginez ca am trei ani si cred cu tarie ca Mos Craciun o sa imi lase sub brad cadoul pe care mi-l doresc atat de mult.

Sa sar intr-un picior de bucurie.

Sa plang fara motiv.

Sa ma gandesc la toate lucrurile pe care le-as schimba daca as avea sansa asta.

Sa renunt la tot pentru doua secunde, si apoi sa reiau totul de la capat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Sa cant in fata oglinzii cu peria de par pe post de microfon.

Sa nu port nimic pe mine si sa ma plimb asa prin casa fara sa imi pese ca jaluzelele nu sunt trase.

Sa-mi aprind o tigare.

Sa ma trezesc foarte dimineata si sa pregatesc acel mic dejun.

Sa ma tin de cuvant cand spun ca “asa ceva nu se va mai intampla niciodata”.

Sa sterg cu buretele niste amintiri ca poate asa nu le voi mai folosi ca etalon.

Sa nu mai gandesc atat de mult.

Sa mananc singura o cutie intreaga de Raffaelo.

Sa imi colorez camera si sa o pun sa imi cante.

…cateodata imi iese. Cateodata nu. Si atunci cand nu imi iese, imi vine sa o iau de la capat.



{August 25, 2010}   SF

As vrea sa existe:

– Dimineti care se trezesc singure

– Dusuri care se fac singure

– Drumuri care merg singure

– Haine care se spala singure

– N opti care se dorm singure

– Decizii care se iau singure

– Carti care se citesc singure

Deocamdata nu le am pe toate, dar am jaluzele verzi de care sunt agatate: un globulet pe care ninge, un martisor care rade si un ac de siguranta. Cu alte cuvinte: iarna, primavara, si vara.

Concluzie: ce frumoasa este toamna ce va sa vina!  Si Toamna asta vine singura…



{August 20, 2010}   cu lacrimi in ochi…

Frumos

Inteligent

Lenes

Iubit

Prostut

O sa imi fie dor de el …

O noua lectie pe care am invatat-o azi: habar nu avem, HABAR NU AVEM ca in fiecare secunda, prin fiecare por al pielii noastre iubim neconditionat. Poate daca am fi constienti de asta, am fi mai buni…



{Iulie 18, 2010}   vintage mood

Vorbind la modul general.

Romanul e inventiv. S-a demonstrat acest lucru de-a lungul timpului si continua sa se confirme. Si cum suntem in plina criza si veniturile scad invers proportional cu inventivitatea despre care vorbeam, romanul s-a hotarat sa inverseze cumva balanta asta. Pe principiul ”codrul, ramul mi-e prieten numai mie”, astazi vorbim despre trendul vintage si valorificarea resurselor.

Vorbind la modul particular.

Ca idee, bazandu-ma pe experienta mea de acum vreo 7-8 ani de a starnge toate margelele, nasturii, atele colorate de la toate matusile si verisoarele pentru a confectiona margele si bratari – lucru pe care l-am facut si au iesit niste accesorii foarte dragute pe care le mai am si acum – ma gandeam ca as putea sa ma las si eu purtata de trend-ul asta si sa ma iau de facut brose si cerceri si coliere. Mai intai pentru mine. Apoi…mai vedem.

Ei, in spiritul acestei idei, am luat internetul la pas avand ca tema de cercetare ”vintage style”. Pe langa o multime de lucruri dragute pe care le-am descoperit, recunosc ca m-am si distrat copios. Nu o sa dau link-uri, nu o sa pun poze, doar o sa expun cateva observatii  subiective de altfel, dar de la care nu ma pot abtine, recunosc.  😀 Astfel, sa zicem ca ”pentru unii…”

– Mileul de pe televizor e vintage si poate fi transformat in colier (cu greu nu am pus poza aici dar am ras cu lacrimi). Colierul se numea  ”Folwers of the dream”. Un model unicat, format dintr-un mileu crem-verziu (poate si timpul si-a adus nota sa de culoare), imbogatit cu paiete negre si 3 margele, de care erau legate 2 panglicutze de catifea. No comment

– Hainele de la SH sunt vintage. Plecand de la aceasta apreciere au aparut zeci de bloguri ale unor domnite care, din lipsa de alte preocupari, bat magazinele de haine second hand in lung si in lat, aleg diverse articole de imbracaminte, le mai cos eventual doi – trei nasturi, isi fac poze cu ele si hop, le scot la vanzare pe internet. La cost cel putin dublu. Buna afacere,zic. Daca le merge, le merge.  Intrebarea mea e insa alta – dupa ce ca oricum e destul de greu sa iti cumperi haine de pe internet (eu nu am facut asta niciodata si nici nu o voi face) pentru ca nu le poti proba, atunci de ce ai vrea sa iti cumperi in felul asta haine SH de o calitate oricum indoielnica? Probabil ca ofera credibilitate tag-ul „stare excelenta”. Probabil.

– Carpeta cu rapirea din serai e vintage!!!! Asta jur ca abatut-o la fundul gol pe aia cu mileul ,mai ales cand am vazut comentariul ”carpeta unicat, realizata de bunica mea dupa primul model aparut in sat”. Pret 750 Ron.  Unicat, nu neg asta, ca saraca femeie o fi muncit dar totusi… 750 Ron???? Oare e pretul cu TVA (24% normal) sau fara TVA? :))

– Se poarta fulgii. La gat, in par, la mana, la picior…nu conteaza. V-am zis ca romanul e inventiv. Sursa acestor fulgi este uneori indoielnica. Nu pot pune poze, dar credeti-ma ca am gasit niste ”accesorii” direct din cuibarul cu oua. Vorba aia – ce pana mea, valorificam maxim resursele!

Nu vreau sa fiu rea. Am vazut si lucruri dragute, si idei originale iar aici chiar as putea sa dau niste link-uri, dar ar fi prea multe si nu vreau sa discriminez asa ca le pastrez pentru mine in delicious 🙂 Ce am vrut sa arat este altceva – si anume ca, sub umbrela asta mare si interesanta a trend-ului vintage (care mie recunosc ca imi place) culorile si gusturile se amesteca atat de tare incat linia dintre frumos si kitsch este foarte subtire si foarte usor de trecut. Ar fi culmea acum sa ma apuc sa dau sfaturi despre cum (NU) se combina fulgii din cuibar cu nasturii de la fusta matusii, asa ca raman in coltisorul meu, fara a avea pretentia ca sunt culă, dar bucurandu-ma zilnic de culori, in stil propriu. Cam asa ceva:



et cetera