Fragments of colors











{Iunie 18, 2010}   Momente speciale

Fericirea e un lucru marunt, e o aripa care vibreaza…

Sunt momente speciale. Sunt momente cu care nu ne vom mai reintalni vreodata.  Sunt momente de care trebuie sa ne bucuram pentru ca tot ce ne va mai ramane din ele este amintirea a ceea ce a fost. Mi se pare ciudat cu cata usurinta trecem de la timpul viitor la timpul trecut…dar daca ce ramane in urma este o umbra de zambet , amintirea unor batai accentuate ale inimii, ochi care sclipesc si lacrimi de fericire, inseamna ca incercarea noastra de a opri prezentul nu a fost un esec, ci doar o noua lectie invatata.

Cand eram mica imi placea sa gandesc in cai verzi pe pereti.  Auzisem eu odata expresia asta si mi-am insusit-o. Si am pastrat-o pana azi. Asa ca toate proiectiile mele pentru viitor se petrec cumva in momentele alea de liniste si intuneric, cand pe pereti se joaca umbrele si luminile, desenand jocuri. Si asa am visat, nu stiu daca aveam ochii inchisi sau deschisi, la primul sarut, la primul ”te iubesc”, la prima noapte, la primele satisfactii profesionale (daca ziceam la primele laude, ar fi sunat arogant), la primii bani ai mei si numai ai mei, la roba neagra si la toca, la rochia alba si la primul ”noapte buna” in casa noastra.

Si s-au intamplat cateva dintre acestea, doar ca nu in totalitate asa cum le desenasem eu pe pereti. Cred ca m-am incurcat in lumini, umbre si cai. Primul sarut, de exemplu, nu a avut nimic din idilicul la care visa copila din mine – nici plimbarea sub clar de luna, nici atingerea calda a mainilor, nici emotia regasirii celuilalt…de fapt ploua, era frig, eu tineam umbrela, iar replica ”yuuuu..ruj?!” m-a lasat fara replica 🙂 Dar eram mici, eram simpatici…si eu aveam ruj (care era de fapt gloss transparent…pff!).

Revenind la momente speciale, azi am trait unul dintre ele – absolvirea facultatii.  Am constientizat, la fiecare pas importanta personala a clipei pe care o traiam. Si am observat sinceritatea bucuriei, frumusetea fiecaruia in parte, incununata de galben si negru. M-am jucat cu cicurele de la toca asa cum se jucau matele in Aminirile lui Creanga si nu imi venea sa cred cat de frumosi eram cu totii.

Acum, tragand linie, mi-am dat seama ca:

–          Trei ani nu au trecut degeaba

–          Sunt in jurul meu niste oameni pe care ii vreau alaturi si la urmatoarele momente speciale

–          Sesiunile, stresul, examenele, notele, seminariile, prezentele obligatorii, noptile albe, proiectele udate cu bere cu sudoarea fruntii  au fost doar un prewiew a ceea ce urmeaza

–          Pentru a tine un discurs memorabil trebuie ca mai intai, citez, ”sa scuturam stresul la baie!”

–          La pozele de azi voi reveni mereu cu aceeasi emotie si placere

Nu vorbesc despre sfarsit, ci doar despre un viitor devenit trecut. Despre acel viitor desenat in cai verzi pe peretii camerei din casa parinteasca de talentul unui copil, care, pe masura ce crestea, mai adauga detalii. Cred ca daca as reveni acasa si as suprapune amintirea zilei de azi peste desenul din camera as regasi un singur punct comun: fericirea clipei. Atunci la timpul viitor, acum la timpul trecut, in suflet mereu la timpul prezent.

… Fericirea e un lucru mic, un pitic ce danseaza.


Anunțuri


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

et cetera
%d blogeri au apreciat asta: