Fragments of colors











{Aprilie 18, 2010}   Dance. Depeche dance.

Fuck, fuck, fuck! Nu a sunat  alarma? Ce naiba…e 8 jumate, ar fi trebuit déjà sa plec de acasa la ora asta. Sa ne mobilizam…5 minute dus, in 2 minute ma imbrac, nu mananc, la 9 sunt la metrou. Si totusi…WTF? Bai..bai…bai…esti blonda in cap! E sambata… Atat stiu, si m-am mai trezit peste aproximativ 5 ore.

Muzica, discutii pe marginea cestii de cafea, lenevit in pijamale si fara papuci in picioare pe gresia rece din bucatarie….ah, daca ar putea sa tina o vesnicie diminetile de sambata!!!

Nimic nu parea sa imi perturbe ziua asta linistita si fara planuri prea mari. Si totusi…”Vand 2 bilete la Depeche Dance cu Razvan Mazilu pt. seara asta. 20 lei biletul-cu reducere.” Cineeee, cineee ar fi putut sa refuze asa o ocazie?

In aproximativ  10 minute planurile au fost facute – seara de dans si muzica si bere. In curand, ca doua flori, una cu trandafir rosu la reverul sacoului, celalata cu ciorapi de un albastru electric, ne indreptam catre centrul istoric al Bucurestiului pentru recuperarea biletelor. Si din moment ce timpul era generos cu noi si ne permitea, am vrut sa vedem o expozitie de fotografie. Insa cum nimeni nu a fost dispus sa stea sambata dupa-amiaza sa astepte trei zane ratacite in cautare de ceva arta, am ramas in fata cladirii cu interfon semi-funcional, promitand sa revenim intr-una din zilele “de lucru”, gen. In schimb am  inlocuit fotografia cu niste tarte cu fructe si tiramisu, care s-au potrivit atat de bine starii de sambata dupa-amiaza…

Spectacol.

Ultimul rand de la balcon. Nu foarte buna vizibilitate, dar mi-am propus ca nu o sa ma afund in fotoliul moale, ci o sa stau aproape in picioare, rezemata de spatarul inalt, pozitie care s-a dovedit a fi de altfel chiar confortabila.

Silence…enjoy the silence before the spectacle. Trag aer adanc, si umbrele au inceput sa prinda contur. Lumini si umbre, miscari senzuale, altele brutale, articulate, atat de corect controlate…milimetric. Nicicand muzica celor de la Depeche nu am simtit-o atat de excitanta si vibranta. M-am uitat in jur si nu mi-a venit sa cred…lumea statea pe scaune, privea, sa mai misca de pe un picior pe altul, poate doar sa vada mai bine….iar eu, eu nu puteam sa stau, simteam muzica pana in maduva spinarii, as fi vrut sa ma misc o data cu corpurile atat de expresive de pe scena, sa ma sincronizez cu respiratia lor, in ritmul muzicii.

Un moment cam zgomotos si  colorat, cu roz, si verde, si albastru a stricat un pic starea in care intrasem, dar si-au reveni repede si ei, si eu. Si hipnoza a continuat…

Nu ma pot declara un fan inrait Depeche, dar cine nu stie cu cata energie umple Dave scena, cum reuseste sa alerge km intregi electrizand publicul cu vocea si miscarile deloc pudice ale corpului. Si slava Domnului, are ce arata! EI bine, scena de la Odeon a reusit sa sustina intr-un spatiu cu mult mai restans atmosfera asta si sa o transmita prin muzica, miscari, costume si cuvinte putine.

Un spectacol electrizant, cu mici momente penibilo-comice. Asa a fost Depeche dance, iar Mazilu m-a impresionat. Din nou.

Feelings are intense, words are trivial, pleasure remains…

Merita vazut! Me-ri-ta!!!

Mai tarziu, pe Lipscani, sub 2 paturi rosii, cu o bere si un fresh light in fata (deh, ne prostim), aceleasi flori, una cu trandafirul la rever, cealalta cu ciorapii de un albastru electrizant, imparteau impresii. Frumos…

Anunțuri


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

et cetera
%d blogeri au apreciat asta: