Fragments of colors











{Aprilie 26, 2010}   as simple as that…

Asa cum nu am crezut ca dragostea la prima vedere exista…si totusi am patit-o,

Asa cum nu am crezut ca sentimentul de dor chiar doare, si totusi m-a durut,

Asa cum nu am crezut ca si cei mai frumosi ochi se uita, si totusi i-am uitat,

Asa cum nu am crezut ca o sa am curaj sa nu ma uit inapoi, si totusi am avut,

Asa cum nu am crezut ca exista persoane pe care as vrea sa mi le pot injecta in vena ca sa le am mereu cu mine, si totusi ele sunt undeva acolo,

Asa cum nu am crezut ca am sa plang vreodata afara motiv, si totusi am plans,

Asa cum nu am crezut ca un parfum poate sa imi trezesca amintirile pe care le incuisem bine, acolo, undeva, si totusi mi le-a trezit,

Asa cum nu am crezut ca o melodie pusa pe repete poate sa ma faca sa zambesc, si totusi m-a facut,

Asa cum nu am crezut ca un simplu cuvant poate sa imi schimbe radical ziua, si totusi mi-a schimbat-o,

Asa nu am crezut ca poate fi atat de complicat sa fii liber. Si totusi este.

M-a intrebat cineva ce imi doresc de ziua mea… am gasit raspunsul: I want to break free!



{Aprilie 18, 2010}   End of my hepi end de saptamana

Joi – Expirat

Vineri – Girls just wanna have fun!

Sambata – dans, muzica, lipscani, capsuni si saratele.

Duminica – somn, cafea, muzica, net.

Inspirational. Promit sa mai fac asta o data, si inca o data, si inca o data…



{Aprilie 18, 2010}   Dance. Depeche dance.

Fuck, fuck, fuck! Nu a sunat  alarma? Ce naiba…e 8 jumate, ar fi trebuit déjà sa plec de acasa la ora asta. Sa ne mobilizam…5 minute dus, in 2 minute ma imbrac, nu mananc, la 9 sunt la metrou. Si totusi…WTF? Bai..bai…bai…esti blonda in cap! E sambata… Atat stiu, si m-am mai trezit peste aproximativ 5 ore.

Muzica, discutii pe marginea cestii de cafea, lenevit in pijamale si fara papuci in picioare pe gresia rece din bucatarie….ah, daca ar putea sa tina o vesnicie diminetile de sambata!!!

Nimic nu parea sa imi perturbe ziua asta linistita si fara planuri prea mari. Si totusi…”Vand 2 bilete la Depeche Dance cu Razvan Mazilu pt. seara asta. 20 lei biletul-cu reducere.” Cineeee, cineee ar fi putut sa refuze asa o ocazie?

In aproximativ  10 minute planurile au fost facute – seara de dans si muzica si bere. In curand, ca doua flori, una cu trandafir rosu la reverul sacoului, celalata cu ciorapi de un albastru electric, ne indreptam catre centrul istoric al Bucurestiului pentru recuperarea biletelor. Si din moment ce timpul era generos cu noi si ne permitea, am vrut sa vedem o expozitie de fotografie. Insa cum nimeni nu a fost dispus sa stea sambata dupa-amiaza sa astepte trei zane ratacite in cautare de ceva arta, am ramas in fata cladirii cu interfon semi-funcional, promitand sa revenim intr-una din zilele “de lucru”, gen. In schimb am  inlocuit fotografia cu niste tarte cu fructe si tiramisu, care s-au potrivit atat de bine starii de sambata dupa-amiaza…

Spectacol.

Ultimul rand de la balcon. Nu foarte buna vizibilitate, dar mi-am propus ca nu o sa ma afund in fotoliul moale, ci o sa stau aproape in picioare, rezemata de spatarul inalt, pozitie care s-a dovedit a fi de altfel chiar confortabila.

Silence…enjoy the silence before the spectacle. Trag aer adanc, si umbrele au inceput sa prinda contur. Lumini si umbre, miscari senzuale, altele brutale, articulate, atat de corect controlate…milimetric. Nicicand muzica celor de la Depeche nu am simtit-o atat de excitanta si vibranta. M-am uitat in jur si nu mi-a venit sa cred…lumea statea pe scaune, privea, sa mai misca de pe un picior pe altul, poate doar sa vada mai bine….iar eu, eu nu puteam sa stau, simteam muzica pana in maduva spinarii, as fi vrut sa ma misc o data cu corpurile atat de expresive de pe scena, sa ma sincronizez cu respiratia lor, in ritmul muzicii.

Un moment cam zgomotos si  colorat, cu roz, si verde, si albastru a stricat un pic starea in care intrasem, dar si-au reveni repede si ei, si eu. Si hipnoza a continuat…

Nu ma pot declara un fan inrait Depeche, dar cine nu stie cu cata energie umple Dave scena, cum reuseste sa alerge km intregi electrizand publicul cu vocea si miscarile deloc pudice ale corpului. Si slava Domnului, are ce arata! EI bine, scena de la Odeon a reusit sa sustina intr-un spatiu cu mult mai restans atmosfera asta si sa o transmita prin muzica, miscari, costume si cuvinte putine.

Un spectacol electrizant, cu mici momente penibilo-comice. Asa a fost Depeche dance, iar Mazilu m-a impresionat. Din nou.

Feelings are intense, words are trivial, pleasure remains…

Merita vazut! Me-ri-ta!!!

Mai tarziu, pe Lipscani, sub 2 paturi rosii, cu o bere si un fresh light in fata (deh, ne prostim), aceleasi flori, una cu trandafirul la rever, cealalta cu ciorapii de un albastru electrizant, imparteau impresii. Frumos…



{Aprilie 10, 2010}   Cu telefonul inchis.

La dracu cu tehnologia!

Cand mi-e lumea mai draga, suna telefonul. Cand nu am chef sa vorbesc, suna telefonul. Si cand am chef sa vorbesc, ei bine, nu mai suna.

Asa ca am ajuns la concluzia ca nu mai chef sa depind de telefon. Uite la el cum sta micutul pe masa, langa laptop, inchis, fara vlaga si baterie in el.  Cel putin asa stiu sigur ca nu mai suna si ca in momentul in care ma intorc in camera dintr-un loc unde nu l-am avut cu mine, nu ma voi mai uita repede pe display. Pai nu as avea de ce. Vrea sa sune? Treaba lui. O sa afle ca abonatul nu e disponibil.

Si partea distractiva este nu doar ca abonatul nu e disponibil la telefon, dar si-a cam bagat picioarele in ea de comunicare.

Concluzie:  si cand esti in trecere, nu mai intreba.




{Aprilie 5, 2010}   Aprilie

Ma intreaba azi o voce:

-“Si…ce planuri de viitor aveti? V-ati gandit ce veti face in perioada urmatoare?”

-“(Hopa…mi-am zis. Vocea asta stie ceva ce eu nu stiu? Sau ce-o fi vrand de la mine?) Auzi, ce vrei de la mine?”

-“Bai, desteapto! Sunt vocea ratiunii tale si ar fi cazul sa te trezesti. Deci, fii atenta: concediu pa, sarbatori pa, relaxare acasa la re-ve-de-re…! Asadar, revin cu intrebarea? Ce planuri de viitor aveti dom’soara?”

-“Aha! Am inteles. Auzi ma, da nasol moment ti-ai gasit si tu acum sa ma pui sa fac asta…N-as mai putea astepta? “

-“Da-ti doua palme!”

-“Slap. Slap. Si avem asa – licenta de scris, proiecte de incheiat cu “succesuri” depline, o aniversare (a mea..dhaaa!), niste planuri de genul “de maineeeeee…” (planuri care TREBUIE sa iasa). Ar mai fi niste povesti incepute frumos si care ar putea continua frumos 🙂

Si toate pana pe 30 aprilie fix. Si toate or sa ceara multi neuroni tociti, o nuanta in plus care sa accentueze cearcanele, niste fire de par in minus si multe ore in plus nedormite. Si cafea. Yuhuuu…suna periculos!”

Vocea a tacut multumita. Primul neuron a murit déjà…iar eu ma duc sa imi fac o cafea.



et cetera