Fragments of colors











{Decembrie 24, 2009}   Sa-mi bag picioarele ce departe stau!!!

Intr-o oarecare masura sunt constienta de asta in fiecare zi cand mi se face dor de casa si de parinti, doar ca marti am resimtit-o mai mult ca niciodata.

Ziua a inceput frumos, cu o mult asteptata cafea, niste praline belgiene si o discutie “ca intre fete”. Printre picaturi mi-am pregatit si bagajele (a se intelege – am inghesuit totul in 2 genti dupa lungi deliberari si combinatii de culori – fetele stiu de ce).

Buuun…distractia a inceput pe la pranz cand am sunat pentru un taxi. Ma aflam intr-o minuntata zi de marti, ora 13. (Vaaaai…acum cand am scris chestia asta mi-am dat seama ce moment mi-am ales si eu sa plec acasa 🙂 Si de fapt nici nu ma gandeam la combinatia de marti si 13, ci la faptul ca eram intr-o zi obisnuita din saptamana, la o ora foarte acceptabila in Bucuresti din punctul de vedere al traficului si agomeratiei). Eh, dar nu a fost chiar asa…adica deloc! Pe scurt – am sunat cam 20 de minute in continuu si nu am gasit taxi. Cand in sfarsit am gasit, am asteptat 15 minute sa apara. Cu fiecare minut care trecea nu ma puteam gandi decat ca la 2 jumatae imi pleca microbuzul si era foarte posibil sa nu il prind. Ok, hai k a sosit si taxiul. Mai aveam la dispozitie fix o ora. Dar cum drumul din Militari pana la Gara de nord a fost mai mult decat aglomerat, ce credeti?…a ramas taxiul fara combustibil (motorina, benzina…mama ma’sii k pentru mine oricum tot aia e). Asa ca am oprit sa si alimentam. In tot acest timp imi spuneam – inspiram, expiram, inspiram, expiram…. U-ha! Zen mood 😛

Cu 10 minute inainte de ora de plecare a microbuzului am coborat si eu din taxi alaturi de geanta 1, geanta 2, laptop, geanta de umar.  In statie…nimeni. Si cum ziceam: inspiram, expiram, inspiram, expiram! Apoi am dat un telefon scurt:

“- Buna ziua!

– Buna ziua!

– Aveam si eu o rezervare la microbuz la ora 14.30. Circula microbuzul azi, nuuuuuuuu?

– Pai….nu!”

Hai sa-mi trag palme! Nu pot sa cred! Oricum nu am mai auzit scuzele si motivele. Intrebarea era – cum ajung eu acasa…adica eu si bagajele mele, asta era mai nasol.

Pai primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma asez pe gramada mare de zapada de langa mine si cu lacrimi in ochi (de nervi bineinteles) sa o sun pe mama si sa ii povestesc…aveam nevoie de putina compasiune. Dar cum nu mi-a fost suficient am mai dat cateva telefoane – tata, sor’mea, o prietena. Bun, acum ca nu mai aveam chef sa ma lamentez, plus ca imi inghetase, ma scuzati, fundul, care statea in zapada, m-am ridicat si am plecat catre gara.

Stiam ce urmeaza – tren, tramvai, microbuz, microbuz, casa. In toata nebunia asta am avut si 2 grame de noroc:

  1. am fost inspirata sa imi iau mp3-ul cu tot cu Morcheeba, Nouvelle Vague si Red Hot
  2. desi am asteptat 2 ore in mijlocul orasului, m-am intalnit cu o prietena care m-a adus pana acasa si m-a scutit de combinatia microbuz-microbuz.

Si uite-asa un drum de 2 ore a cam durat cu 5 ore in plus. Dar toate s-au sters cand am intrat in casa, cu tot cu bagaje, m-am trantit fix in mijlocul patului si mi-am zis…so good to be home!

Si totusi…sa-mi bag picioarele ce departe stau! 🙂

Anunțuri


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

et cetera
%d blogeri au apreciat asta: