Fragments of colors











Cum a fost la Twillight…

In primul rand a fost spontan…nu mi-am planuit, nu mi-am rezervat bilete cu o luna inainte, nu am asteptat cu atata nerabdare…insa recunosc ca mi-am dorit sa il vad. Si uite ca am ajuns…la premiera chiar. UAU!

Am ajuns la cinema la ora 19.00 si am hotarat sa intram la primul film care incepea si la care gaseam bilete. Twillight incepea in aproximativ 15 minute asa ca eu mi-am luat orice gand ca ar mai fi bilete disponibile. Dar cum aglomeratia pe care ma asteptam sa o gasesc se lasa asteptata, ne-am asezat frumos la casa (in fata noastra fiind doar 2 persoane), am cumparat bilete avand locuri mai mult decat rezonabile.

Recunosc ca in momentul in care ma indreptam victorioasa catre sala, tinanad mandra biletele la vedere, ma bucuram ca un copil care tocmai s-a incaltat cu ghetutele noi primite de la Mos Nicolae (asta ca sa fim in ton cu data de 6 dec care se apropie :)). Buuuun…am sarit de floricele si sucuri acidulate (don’t ask! :P) si am ajuns in sala….cam gol 😕 Hmmm…hai, lasa ca in 10-15 minute se umple! Sigur! (mi-am zis eu…) Intr-adevar lumea a inceput sa se adune si parea destul de nerabdatoare. Vecini: pe randul din fata o gasca amestecata de fete si baieti, 16-17 ani. De remarcat aici sapca neagra cu muuulte paiete ale unuia dintre tinerii masculi…feşăn! Pe randul din spate: 3 domnisoare, 10 -12 ani (maxim), imbracate dupa ultima moda, insotite de o tipa (28-30 ani) care le dadea sfaturi despre cum sa se poarte in societate (in cazul asta cum sa isi aseze posetele, sucurile, picioarele…). In rest, compania a fost cat se poate de agreabila 🙂

Si hai ca s-au stins si luminile si a inceput filmul. A, nu v-am spus ca prietenul cu care am fost nu vazuse prima parte si nici nu citise cartea, asa ca am incercat sa ma pun pielea lui si sa vad daca intelege ceva din film….hmmm, cam greu. Asa ca m-am simtit datoare sa dau explicatii pe durata filmului, pe ici pe colo prin punctele esentiale ca altfel saracu’ nu intelegea mare lucru. Si doar eu il tarasem la premiera… ;;)

Nu stau sa povestesc acum filmul sau fazele care mi-au placut sau nu. Dar, pe principiul « ce am invatat noi de aici », concluziile mele ar fi urmatoarele:

– cartea este mult mai captivanta decat filmul

– cred ca daca lipeau pe ecran imaginea lui Jacob (la bustul gol, hehe) cei din sala (hai, bine, cele din sala) ar fi avut mai multa rabdare sa stea 2 ore pe scaun

– Edward face cam tot filmul, iar impiedicata de Bella completeaza la partea de umor

– filmul este dragut, efectele acceptabile, dar sa nu va duceti cu mari asteptari ca s-ar putea sa fiti dezamagiti.

Dar finalul….oh, finalul…Doamne cum fost! Imi pare rau pentru cei care nu au vazut fimul si le voi divulga finalul, dar nu pot sa ma abtin.

Deci, cadru cu cele doua personaje principale, priviri provocatoare, respiratii sacadate, emotie gen “love is in the air” dar presarata pe alocuri cu un pic de tragism ca sa dea greutate situatiei… In aceasta atmofera incordata, noi toti cu sufletul la gura (intrebandu-ne in acelasi timp – “oare cat e ceasul?”) simtim cum intrebarea, marea intrebare sta pe buzele (rujate) ale vampirului Edward. Si…si… iata ca intreaba: “Bella…(pauza, oftat)…” Mai, dar pana sa zica si restul (adica o cere in casataorie) s-a auzit in sala cel mai caraghios stranut pe care l-am auzit vreodata de am crezut ca si personajele de pe ecran vor incepe sa rada. Asa ca s-a dus naibii tot momentul, dar cel putin ne-am distrat.

Asadar, draga Edward, nu fii suparat ca momentul la care ai muncit atat de mult si pentru care ai repetat intens, s-a pierdut in spatele in unui stranut si a hohotelor de ras din sala. Oricum Bella nu ti-a raspuns. Asteptam impreuna pana la episodul urmator. Poate atunci va iese mai bine….si nu ma refer neaparat la scena finala.



{Noiembrie 29, 2009}   home, sweet home

Sunt acasa…si e duminica seara (de fapt noaptea) si nu am plecat la Bucuresti. Mai stau o zi si jumatate 🙂

De fiecare data cand vin acasa imi propun sa ma odihnesc, sa ma relaxez, sa uit de aglomeratie si zgomot, de agitatie si birou, de facultate si chirie. Dar de fiecare data plec…mai obosita. Si asta nu din cauza drumului (care nu e atat de lung – 2 ore) , ci din cauza faptului ca o data ajunsa, nu pot sa dorm. Intentionat.  De fapt, nu vreau sa dorm. Am mult prea multe lucruri de care sa ma bucur ca sa imi permit sa dorm. De ce e bine acasa? Pai, pentru ca:

– aici sunt mama si tata

– diminetile incep intotdeauna cu intrebarea: „tu ce papi azi?”

– micul dejun e deja pregatit. La fel si cafeaua.

– exista mereu cineva care imi „strice” somnul dimineata – tata, pisicile, mama (incercand sa il faca pe tata sa nu intre in camera mea sau sa vorbeasca mai incet), radioul din bucatarie.

– port discutii interesante, plecand de la fotografie, film, istorie, politica (asta cu tata), pana la facultate, baieti, altfel de filme, retete de prajituri (asta cu mama), sau ultimele barfe de la tv (asta cu mamaie :))

– cel putin o jumatate de zi imi iau doza de „nou” – muzica si fotografie (tata stie de ce :))

– ma simt rasfatata si imi doresc sa fiu din nou copil

– deschid sifonierul cautand..nu stiu exact ce. Dar de fiecare data gasesc ceva interesant si probez…vintage mood, poti sa zici ceva? 😉

– ma intalnesc cu prieteni din scoala generala sau liceu (mai rar, dar si cand se intampla… :))

– aici pot sa rad, sa plang, sa alerg, sa intreb, sa scriu, sa ma prostesc, sa trag matza de coada (si la propriu si la figurat), sa ma mir, sa pun conditii, sa admir, sa invat…

– aici nu ma plictisesc niciodata

– aici imi incarc bateriile de frumos, dragoste, caldura, sinceritate

Si, nu imi place acasa pentru ca…stiu ca trebuie sa si plec. Si de fiecare data asta se intampla mai devreme decat mi-as dori.

Deocamdata, insa, prefer sa ma gandesc ca uriasul de Preefy (care in momentul asta e jumatate intins peste tastatura) o sa mai doarma inca doua nopti cu mine si ca maine o sa fiu din nou rasfatata. Deja ma simt mai bine! 🙂 Marti, mai vorbim…

Ce bine ar fi ca week-end-ul sa aiba mereu 4 zile, nu?



{Noiembrie 27, 2009}   Friday pill

Sincer, nu prea cred in horoscop, stele, destin, oracole si cai verzi pe pereti (decat daca zic de bine, na! :)), insa am gasit AICI o descriere a zodiilor care m-a distrat foarte tare si in care, culmea, m-am regasit si eu intr-o oarecare masura…  Si mi-a placut atat de mult cum sunt descrise zodiile incat am citit pentru aproape tot zodiacul…la EL, evident 🙂

Daca va pasioneaza astrele cititi si voi. Daca nu va pasioneaza, cititi totusi pentru ca o sa va placa macar stilul si abordarea 🙂

Enjoy!

P.s. „Sunt tauroaica si deci o fiinta vai, atat de simpla. Dar pe tine te vreau complicat in fel si chip, altfel mi se apleaca. Ai grija ce faci si nu ma supara prea tare. Pentru ca te mananc cu fulgi cu tot. Capisci?”



{Noiembrie 21, 2009}   e complicat dom’ne…

Va propun un exercitiu de imaginatie – hai sa ne gandim cum ar fi daca totul, intotdeauna s-ar intampla exact asa cum ne-am dori, exact asa cum ne-am propus sa fie. Parul sa stea perfect in fiecare dimineata, hainele sa fie impecabile, autobuzul sa fie in statie exact atunci cand ajungem (cu usile deschise, evident, nu sa ni le inchida in nas – ca doar vorbim de perfectiune). Apoi la birou toate mail-urile sa fie de multumire si de confirmare a incheierii cu brio a tuturor task-urilor, sa nu intervina nimic nepravazut. La ora 18.00 toate laptop-urile sa se inchida automat si seara sa fie asa cum n-o dorim – cu prietenii, la film, la cina, la bere…nush, fiecare dupa preferinte, dar totul sa mearga la fix, fara intarzieri sau persoane lipsa 🙂 Ca o sumarizare, fiecare zi sa ne fie exact ca in imaginea aia tipica din reviste cu „The perfect and happy familly”, toti cu zambetul de buze (sa nu uitam de dintii de un alb imaculat – ce bafta pe ei, vorba aia!).  Hmmm…ce ziceti? Cum ar fi? 🙂

Ei, numai ca fortele universului s-au gandit ele (si bine au facut!) sa nu se coordoneze intotdeauna si sa mai bage strambe…ca doar na, ne-am plictisi naibii de atata perfectiune!

Dimineata de obicei imi trasez cateva linii directoare ale zilei care urmeaza, dar in momentul in care am iesit pe usa schema initiala incepe sa se completeze. E ca atunci cand desenam copacei la gradinita si faceam intai trunchiul si ramurile mari, si apoi incepeam sa adaug crengute multe si ramificate, si frunzulite si floricele si fructe (da, si flori si fructe…la gradinita nu stiam cum apar copiii, deci nici ca fructele au aparut din flori! N-aveam net, remember?). Revenind la ideea de mai devreme…azi de exemplu stiam ca: trebuie sa ajung la Cora pentru cumparaturi, apoi sa ma intorc si sa pun un pic ordine in haosul din camera mea (dar mai ales din sifonier), apoi sa ma iau de niste proiecte pentru facultate, ca orice studenta constiincioasa de anul 3.  Ei, dar hai sa facem crengutze si frunzulite si floricele acum…

Cora – aglomeratie, copii, mult prea multe sortimente de produse, ceea ce imi ingreuneaza intotdeauna alegerea (desi nu pot sa spun ca nu imi place asta 🙂 ). Lista de cumparaturi nu era foarte lunga asa ca ar fi trebuit sa termin destul de repede. Normal ca nu s-a intamplat asta pentru ca dupa ce am pus in cos si inapoi pe raft si iar in cos vreo 3-4 sortimente de iaurt degresat (da, stiu ca toate contin acelasi lucru si totusi…), dupa ce am citit etichetele de la 3-4 sortimente de cereale (si tot pe-alea pe care le iau de obicei le-am luat), dupa ce m-am plimbat si pe la cosmetice (desi si in cazul asta stiam foarte bine ce urma sa imi cumpar), am ajuns la raionul cu produse pentru bradul de Craciun (cam devreme, totusi). Am stat aici aproape o ora intre globulete, beteala, statuiete, coronite, jucarii,  mosi cu barba alba si sanie trasa de reni, copii nerabdatori (si eu unul printre ei :)), m-am gandit ce cadouri sa fac si cui, m-am gandit la casa si parinti, la zapada si sarbatori. In felul asta, cumparaturile care in mod normal nu ar fi trebuit sa imi ia mai mult de o ora, mi-au umplut cam jumatate de zi. Am ajuns acasa la 4.

In continuare mi-am respectat planul de actiune pentru ziua asta si am inceput sa fac ordine in camera. Daaar, aranjand cateva carti pe raft, am gasit un plic cu fotografii si m-am asezat frumos in mijlocul camerei si le-am frunzarit, mi-am amintit de momentele in care au fost facute, am sunat si o prietena ca sa nu rad de una singura…asta in conditiile in care peste tot prin camera erau haine, aspiratorul astepta si el sa fie pus in functiune, iar sifonierul noroc ca avea usile inchise. Si stai ca mi-am amintit si de o melodie pe care cu greu am identificat-o pe you tube (asta pentru ca stiam doar linia melodica si vreo 2-3 cuvinte), deci am mai stat si pe net vreo ora. Si cum spuneam, un lucru care in mod normal mi-ar fi luat maxim o ora, a durat vreo 2-3.

Si parca mai aveam ceva de facut, nu? Ah, da…proiectele alea pt facultate. Pai…cum sa zic…nu mai am chef de ele acum, si in plus, maine oricum nu aveam nimic de facut asa ca sunt in timing. Nu aveam nimic de facut…asta in pricipiu, pentru ca hopa telefonul – maine seara vine delia la mine (yupiii…), si apoi hopa mess-ul – maine pe la pranz o sa ma plimb in cismigiu si apoi o sa imi savurez cafeaua cu lapte in vreo cafenea din zona. Bun, n-are sens sa ma chinui prea tare acum sa vad unde mai bag si proiectele alea…vad eu maine in functie de celelate frunzulitze si floricele.

Tin insa, cu aceasta ocazie, sa multumesc fortelor universului ca nu ma lasa sa ma plictisesc si ca se joaca frumos cu timpul meu…da le-as ruga totusi, ca, din cand in cand (le spun eu cand :D) sa alinieze planetele si sa ma anunte ca planul ala initial este exact asa cum l-am planuit sa fie.

In rest, e complicat dom’ne….dar tocmai de asta e frumos! Generally speaking, of course!



{Noiembrie 8, 2009}   :)

Uite domne cum „stie” oamenii sa se distreze :))) Vaaaai, cat am ras!

Enjoy!



– pentru ca nu suna ceasul la ora 7.00 sau chiar mai devreme

– pentru ca stiu ca pot sa stau in pijamale pana a doua zi de dimineata daca vreau

– pentru ca pot sa imi beau cafeaua ciufulita in varful patului, nu in camasa si sacou pe scaunul de la birou

– pentru ca primul lucru pe care il fac cand deschid laptopul nu este sa vad ce mail-uri am in Outlook

– pentru ca nu imi pasa ce vreme e afara din moment ce nu trebuie sa plec din casa decat daca am chef

– pentru ca pot sa ascult Nouvelle Vague si sa imi fac planuri fara sa ma intrerupa nimeni

– pentru ca pot sa stau in baie cat vreau, dar nu ca sa-mi aranjez parul sau sa ma dau cu rimel, ci  sa ma stramb in fata oglinzii (exercitii antirid, mai! nu va ganditi la altceva…)

– pentru ca nu trebuie sa ma dau cu fond de ten si ruj

– pentru ca nu trebuie sa imi fac griji ca nu am haine calcate pentru ziua respectiva (ca doar am zis ca stau in pijamale)

– pentru ca nu am planuri, dar stiu ca sigur voi face ceva si astept sa vad ce mi se propune. Iar daca nu se intampla asta, hei! las’ k va propun eu! 🙂

– pentru ca zambesc larg si imi spun „mai e muuuuuult pana luni!” 🙂

Sa ridice mana cine e de acord cu mine!



{Noiembrie 1, 2009}  

1 an. Punct, si de la capat.

 



et cetera